Bebelusul vorbeste cu mama si cu tatal sau inca inainte de a se naste si, in cele mai multe situatii, in perioada prenatala copilul a inregistrat si integrat armonia si confortul vietii intrauterine, pentru el aceste aspecte reprezentand totalitatea vietii.
Bebelusul nu dispune de cunostinte, si totusi constatam cu uimire cat de inteligenti sunt bebelusii atunci cand ne arata ca ei dispun de un sistem universal de comunicare.
Dupa momentul nasterii, mama este cea care da cont de continuitatea trairii, de catre bebelusul ei, a acestei stari de totalitate – prin modul in care se pricepe sa isi „contina” bebelusul la nivel afectiv si simbolic.
„Cand un bebelus isi priveste mama, el vede de fapt doua lucruri: el vede ochii mamei si o vede pe mama sa privindu-l. Copilul o vede pe mama sa care il priveste privind-o.”
– D.W.Winnicott –
Este un continuum bebe – mama –bebe – mama, continuum in care acordajul afectiv este pus pe prim-plan si prin care copilul dobandeste o motivatie pentru a se deschide catre mama si catre lume, intr-un mod sanatos.
Asa cum mama ii furnizeaza bebe-ului, dupa nastere, anticorpi care il vor proteja timp de mai multe luni inainte de a se epuiza, tot asa Eul mamei ii va servi bebelusului drept Eu auxiliar, pana cand bebelusul si-l va constitui pe al sau.
Atasamentul dintre mama si copilul sau apare inca din timpul sarcinii, iar in jurul varstei de 8 luni este deja constituit si reprezinta baza pe care viitorul adult isi construieste relatii.
Copilul va dezvolta relatii de atasament si cu alte persoane (tata, bunici, alte rude, educatoare, invatatori, colegi de gradinita, de scoala, profesori etc.), dar aceste atasamente vor avea la baza modul in care acesta si-a dezvoltat primele atasamente – cele cu mama sa.
Exista mai multe tipuri de atasament pe care bebelusul le poate dezvolta in raport cu mama sa, cea mai importanta teorie a atasamentului fiind dezvoltata de catre John Bowlby, psihiatru, unul dintre specialistii in psihanaliza copilului, si Mary Ainsworth, studenta a lui John Bowlby.
Desi atasamentul este innascut, felul in care acesta se manifesta depinde de relatia copilului cu mama sa (sau persoana de ingrijire a bebelusului). Bebelusul are nevoie sa simta siguranta si incredere vis a vis de persoana care il ingrijeste, unii bebelusi putand suferi ingrozitor daca sunt despartiti de aceasta, chiar si pentru perioade foarte scurte.
Psihiatrul si psihanalistul John Bowlby, in cartea ”O baza de siguranta. Aplicatii clinice ale teoriei atasamentului”, aparuta la editura Trei arata premisele principale ale teoriei atasamentului:
- experientele timpurii ale copilului, sau modelele de lucru internalizate vis-a-vis de relatia cu mama sunt esentiale si determina atitudinea si comportamentul fata de indragostire si relatii intime ale viitorului adult.
- pe baza acestor experiente, indivizii ajung sa considere ca merita sau nu sa fie iubiti si ca ceilalti pot sau nu sa le ofere ajutor sau dragoste.
- aceste experiente modeleaza tipurile de relatii pe care indivizii le vor avea pe parcursul vietii, si mai ales felul in care persoanele vor interpreta aceste relatii.
Studenta lui Bowlby, Mary Ainsworth a realizat un studiu pe parcursul caruia a observat 76 de copii mici si felul in care mamele lor raspundeau la nevoile acestora: hranire, plans, mangaiere, contact vizual si zambet. Aceasta a vrut sa observe si felul in reactioneaza copiii la separarea de mama. Iata experimentul sau:
Intr-o camera cu jucarii a adus mama si copilul; un asistent de cercetare cu o atitudine prietenoasa ii arata copilului jucariile, lasandu-l sa se joace cu acestea.
Apoi mama iesea din incapere in 3 intervale, de fiecare data timp de 3 minute. In doua dintre intervale, asistentul ramanea in camera, iar in al treilea iesea si el, copilul ramanand singur. Ainswoth a constatat ca bebelusii se comportau diferit la separarea de mama si revenirea acesteia, in functie de 3 tipare:
- bebelusii cu atasament de tip sigur (doua treimi din cazuri) vroiau sa exploreze camera independent de mama lor, dar se uitau si dupa aceasta, pentru a vedea daca e acolo; cand au fost separati de aceasta au plans, dar la revenirea mamei, s-au bucurat si au intins mainile spre ea;
- bebelusii cu atasament de tip anxios sau ambivalent (10%) pareau foarte nesiguri, tematori; nu vroiau sa se desprinda de mame si sa exploreze camera de unii singuri; cand au fost separati de mama lor, au fost foarte afectati, agitati peste masura si plangand foarte mult; la revenirea mamei, au cautat sa se apropie de aceasta, dar in acelasi timp au respins-o furiosi, nevrand sa fie calmati si luati in brate de aceasta;
- bebelusii cu atasament de tip evitant (20-25%) pareau independenti, au explorat camera fara ajutorul mamei si spre deosebire de copiii incadrati in tipul de atasament sigur, nu s-au uitat sa vada daca mama lor era aproape de ei sau nu; cand au fost separati de mama, au fost foarte detasati, si totusi, analizandu-se bataia inimii, s-a constatat ca nu se simteau tocmai bine; la revenirea mamei, acestia ori au certat-o ori au evitat-o.
Dupa ce a observat relatia mama-copil, Mary Ainsworth a ajuns la urmatoarele concluzii:
- mamele care aveau copii cu atasament sigur erau foarte receptive la nevoile copiilor in cele ce priveau hranirea si afectiunea, avand grija sa raspunda indicilor nonverbali ai copiilor (de exemplu, zambeau si ele atunci cand copii lor zambeau).
- mamele copiilor cu atasament anxios nu erau foarte receptive la nevoile copiilor; ori raspundeau destul de tarziu.
- mamele copiilor cu atasament evitant isi respingeau copii (fizic sau emotional).
Bebelusul de tip anxios vrea cu orice pret sa-si faca mama atenta la nevoile sale, doreste sa i se acorde atentie si iubire. Recurge la atitudini disperate, pentru ca a observat ca asta e o modalitate sigura de a-si atrage mama, care reactioneaza simtindu-se vinovata. Se agata de mama disperat, iar cand aceasta nu-i raspunde, devine furios si da in ea. Este foarte dependent de mama sa si face orice pentru ca ea sa reactioneze.
Bebelusul de tip evitant face exact opusul. De regula, isi neaga sau ignora emotiile, sentimentele si nevoile. Acesta, desi este furios pe mama sa, la fel ca bebelusul cu atasament anxios, prefera sa se indeparteze si s-o ignore pe aceasta, considerand ca se poate descurca si singur. Este situatia foarte multor copii ale caror mamici afirma, in timpul consultatiilor, ca atunci cand erau bebelusi, cei mici le-au respins, nu au vrut sa fie alaptati la san si aparent o ignorau inca de atunci.
Ulterior, s-a constatat ca tipurile de atasament, aparute in perioada timpurie a copilariei, se pastreaza si in perioada adulta, in ceea ce priveste relatiile cu ceilalti indivizi, si mai ales relatiile intime.
Astfel, s-a constatat ca exista 3 tipuri de atasament:
1. ATASAMENTUL SIGUR
- persoanele din aceasta categorie nu se tem sa depinda de altii sau altii sa depinda de ele,
- considera ca sunt demne de iubire si respect si au incredere in oameni, plecand de la premisa ca intentiile acestora sunt bune, in general,
- sunt oameni foarte calzi, reusesc sa se apropie rapid de ceilalti si sa-si creeze relatii intime, fara teama de a fi abandonati sau sufocati,
- nu se tem nici de singuratate.
2. ATASAMENTUL ANXIOS-AMBIVALENT
- persoanele din aceasta categorie, de regula, sunt foarte nesigure si cer de la partener foarte multe dovezi de afectiune si apropiere, deoarece considera ca acesta nu-i iubeste sau vrea sa-i paraseasca,
- au convingerea ca nu sunt iubiti si apreciati asa cum ar trebui,
- au o stima de sine scazuta si tendinta de a dezvalui prea mult despre ei,
- sunt foarte gelosi si posesivi,
- de obicei sunt perceputi de ceilalti ca fiind prea insisteni si sufocanti.
3. ATASAMENTUL EVITANT
- aceste persoane apreciaza singuratatea, izolarea,
- nu au incredere in celalti si nici nu vor sa depinda de acestia,
- se tem de relatiile intime, stabile, prefera mai degraba aventurile de-o noapte,
- intr-o relatie de cuplu, sunt foarte distanti, desi partenerii lor isi doresc sa se apropie de acestia,
- sunt cei mai predispusi sa-si insele partenerul si se despart frecvent.
Cum mama este cea care ii va insufla copilului sau fie anxietatea in fata vietii, fie dragostea de viata, este bine ca fiecare mamica sa cunoasca subtilitatile relatiei pe care o are cu bebelusul sau, sa cunoasca aceste tipuri de atasamente ale bebelusului/copilului sau, pentru a putea gestiona in mod sanatos viata emotionala a acestuia si pentru a-i crea acea zona de confort sanatoasa, de care orice copil are nevoie.
Spre finalul primului an de viata, relatia intre mama si copil se transforma semnfiicativ: copilul vrea sa exploreze mediul in care traieste si incepe sa faca primii pasi, sa fie mai independent si sa creeze sau sa gaseasca alte posibilitati in care poate interactiona cu mediul sau. In aceasta etapa, mama nu mai este acel personaj de la care bebelusul a primit hrana si rasfatul, ci joaca un nou rol, devenind persoana care frustreaza, care impune limite, care spune nu, care dezaproba – uneori chiar provocand tristete sau durere. Este vorba despre asa-numita ”mama indeajuns de buna”, care stie ca micutul sau are nevoie de limite si ca are nevoie sa invete sa faca fata acestor ingerinte ale vietii.
Modul in care se rezolva aceasta schimbare de roluri ale mamei, depinde de urmatorii factori:
– soliditatea legaturii de atasament,
– abilitatea mamicii (sau a persoanei de ingrijire) de a stabili si de a mentine limite, granite sanatoase,
– capacitatea mamei de a oferi dragostea sa continua, in ciuda faptului ca este adesea furioasa pe comportamentul copilului.
Mona Georgescu
Mona Georgescu 